Oricât de confortabilă ar fi locuința ta la interior, felul în care îți amenajezi casa și la exterior îți reflectă întocmai modul de viață și bunul gust. Prima impresie este foarte importantă, iar toți cei care vor veni la tine în vizită, vor admira înainte de toate fațada casei, curtea și grădina.

De aceea, între aspectul din interior și partea din afara imobilului trebuie să existe o armonie. Descoperă mai departe câteva detalii esențiale despre cum să ai grijă de exteriorul locuinței tale, astfel încât să cucerești toate privirile.

Izolează termic pereții exteriori

Ca să poți beneficia eficient, de sistemul de încălzire pe care îl folosești, fără eforturi financiare mari, trebuie să iei în considerare realizarea unei izolații corecte a pereților exteriori. Este unul dintre cele mai bune sfaturi legate de construcția unei case pe care trebuie să îl iei în considerare, pentru că în acest fel te vei bucura de o temperatură optimă indiferent de anotimp, fără consumuri mari de energie.

Materialul izolant face ca pereții să păstreze căldura în interiorul casei pe timp de iarnă, iar în lunile călduroase de vară să se păstreze un mediu ambiant răcoros și confortabil.. Mai mult, izolația exterioară poate schimba semnificativ aspectul unei clădiri aducând un plus de design fațadei și conferind casei un aspect îngrijit, deosebit de plăcut.

Există mai multe tipuri de materiale și izolații exterioare pe care le poți monta pe fațada zidurilor, iar aici menționăm plăcile minerale izolatoare Multipor, vata minerală, polistirenul, spuma poliuretanică, vata bazaltică, fibrele din lemn sau celuloza. Fiecare material prezintă diferite avantaje, însă dacă îți dorești să păstrezi o anumită arhitectură a locuinței și să obți o locuință eficientă energetic este necesar să  analizezi soluțiile și să te consulți cu un specialist, săalegi un arhitect potrivit pentru proiectul tău.

Alege finisaje moderne pentru fațada casei

După ce te-ai asigurat că zidurile locuinței tale sunt bine izolate, îți poți concentra atenția pe alegerea finisajelor. Chiar dacă pereții au mai fost zugrăviți, vopseaua nu rezistă foarte mult timp, iar tencuiala decolorată sau decojită este inestetică și chiar poate conduce la deteriorarea zidurilor.

Așadar, o dată la 2-3 ani trebuie să îngrijești și fațada casei. În funcție de gusturile și preferințele tale, poți alege pentru fațadă tencuială decorativă, sticlă, metal, cărămidă, lemn sau piatră naturală. Dacă îți dorești o mare diversitate de opțiuni cromatice poți miza pe vopseaua lavabilă.

Totuși, ia în considerare faptul că o fațadă modernă și deosebită nu trebuie să includă mai mult de trei sau cel mult patru culori, și asta doar dacă intenționezi să vopsești în mod diferit pereții casei, stâlpii, ușa ori marginile ferestrelor, ca să accentuezi detaliile arhitecturale. De regulă, se întâlnesc cel mult două nuanțe ale aceleiași culori, întrucât clădirile vopsite în acest fel sunt considerate simple și elegante.

Ai grijă de acoperișul locuinței

Acoperișul are rolul de a proteja casa, dar totodată este și primul lucru pe care îl observă oamenii. Prin urmare, degeaba pereții clădirii arată impecabil, dacă acoperișul este vechi sau murdar, iar jgheaburile și burlanele sunt pline cu frunze uscate.

Încearcă să repari acoperișul casei, în cazul în care este necesar acest lucru, sau chiar să-l schimbi. De cel puțin două ori pe an, primăvara și toamna, curăță acoperișul foarte bine, indiferent dacă locuința ta este învelită cu tablă, țiglă ceramică ori alt material.

Renovează gardul

Unul dintre cele mai importante sfaturi pentru construcția unei case vizează și amenajarea unui gard frumos pentru locuința ta. Uneori, gardul este realizat chiar înainte de clădirea propriu-zisă, pentru a delimita și proteja proprietatea sau pentru a feri casa de ochii curioșilor.

Când vine vorba de îngrijirea exteriorului locuinței trebuie să-i acorzi atenție și gardului, pentru că, dacă acesta este inestetic nu-ți va complimenta deloc casa. Așadar, indiferent dacă trebuie să renovezi gardul vechi sau vrei să faci unul nou, stabilește care va fi dimensiunea acestuia, din ce materiale urmează să fie construit și ce stil vei aborda ca să te asiguri că-ți va pune în valoare locuința.

Montează mai multe surse de lumină

Iluminatul exterior te poate ajuta să-ți transformi casa într-un loc de poveste. Corpurile de iluminat asigură distribuția luminii, pun în evidență zonele principale ale curții, precum gazonul, grădina cu flori sau aleile, îmbunătățesc aspectul exterior al casei și o fac mult mai atractivă și valoroasă. În plus, sursele de lumină îți oferă posibilitatea de a te bucura de un spațiu utilizabil, chiar și pe timpul nopții, dar și de o proprietate mai sigură și ferită de intruși.

Curăță și îngrijește grădina

Dacă vrei să ai o locuință demnă de admirat, pe lângă multitudinea de sfaturi pentru construcția casei, de care este necesar să ții cont, trebuie să investești timp și bani și în aspectul curții, nu doar al clădirii.

Plantează flori, arbuști și copaci ca să oferi exteriorului casei un farmec natural și să adaugi note rafinate amenajării. Folosește piatră naturală, marmură sau lemn pentru zonele circulate, amplasează obiecte de mobilier pe terasă și ghivece cu plante sub pervazul ferestrelor ori pentru a delimita aleile.

Ai grijă ca gazonul să fie verde tot timpul și să aducă culoare grădinii tale și încearcă să elimini în permanență praful, murdăria, buruienile și frunzele uscate din curtea ta.

Exteriorul casei tale este cel care atrage atenția și care face locuința mult mai atractivă și mai valoroasă. Dacă îți dorești un aspect plăcut și curat este important să acorzi atenție felului în care arată pereții, gardul și spațiul din jurul clădirii, ca să te asiguri că te poți bucura întotdeauna de o casă frumoasă și îngrijită.